Organismul
european a declanşat o procedură de verificare a programului guvernamental. Premierul Boc ne asigură că totul este în regulă.
Comisia Europeană (CE) a solicitat statului român informaţii cu privire la programul „Prima casă“. Instituţia europeană vrea să verifice dacă ajutorul de stat respectă regulile Uniunii Europene privind concurenţa, susţine purtătorul de cuvânt al CE, Jonathan Todd, citat de NewsIn. „Comisia este în contact cu autorităţile române, solicitând mai multe informaţii“, a spus purtătorul de cuvânt al comisarului european pentru Concurenţă, refuzând însă să facă orice comentarii suplimentare cu privire la programul „Prima casă“.
În cazul în care programul nu este în conformitate cu regulile UE privind concurenţa şi ajutoarele de stat, Comisia poate demara procedura de încălcare a tratatului (infringement) şi poate trimite cazul la Curtea Europeană de Justiţie.
Aceasta, la rândul ei, poate impune sancţiuni financiare
României.
Pe de altă parte, premierul Emil Boc dă asigurări că totul este în regulă în ceea ce priveşte programul guvernamental de garantare a creditelor pentru locuinţe. „Ne încadrăm în toate normele Uniunii Europene, utilizând sistemul garanţiilor de stat, aşa cum sunt ele prevăzute în Legea bugetului de stat“, a declarat Boc la Râmnicu Vâlcea. Premierul susţine că, pe lângă cele şase bănci deja active în program, alte şase instituţii de credit
vor semna în decursul zilei de joi acordul cu Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM
. Este vorba despre Raiffeisen, Emporiki, UniCredit Ţiriac, Volksbank, Intesa şi Millennium Bank. Cele şase care au semnat deja sunt BRD, CEC Bank, Alpha Bank, Banca
Transilvania, Banca Românească şi ATE Bank.
Bine ai venit la Astra!
Bine ai venit pe primul blog al agentiei de pariuri Astra Sport Bets! Cu siguranta vei gasi aici cele mai bune surse de castig alaturi de Astra Sport Bets
Astra Sport Bets
Blog Archive
-
▼
2009
(157)
- ► septembrie (20)
-
▼
august
(30)
- Stagiatură obligatorie pentru dascăli?
- Un avion de agrement s-a prăbuşit la Tg. Mureş la ...
- Salariile de peste 2.000 de lei vor îngheţa anul v...
- Circulaţie blocată pe DN1, în zona oraşului Otopen...
- Fetelor, ei sunt cei mai bogati burlaci din tara!
- Tania Budi: “Iubirea pentru Lucian Viziru a fost d...
- Principalul suspect s-a sinucis
- De ce zâmbeşte Jennifer Aniston atât de mult în ul...
- Melanie Griffith este la dezintoxicare
- Michael Jackson a apelat la ingineria genetică
- Boc vrea in spitale proceduri la urgente similare ...
- Gondor(PD-L): Ancheta în cazul Ridzi s-a oprit cân...
- Guvernul a decis: Nicolae Vacaroiu, tatal bugetarilor
- C.V. Tudor: Nu vreau sa ma duc la PPE. N-am ce cau...
- Băsescu merge în Palestina
- Hrebenciuc îi cere demisia lui Predoiu, spunând că...
- Emil Constantinescu: Oamenii din servicii si din m...
- Curtea de Conturi devine mediator în conflictul di...
- S-a deschis Consulatul român din Mongolia
- Robert Negoita: Băsescu e doar un preşedinte care ...
- Vadim Tudor: Eu şi Gigi Becali "avem ac de cojocul...
- Moody’s: Economia va scădea cu 5,7% în acest an
- Fondurile de pensii private obligatorii şi-au dimi...
- Şeful Trezoreriei, noul reprezentant al României l...
- Finantele vor sa regleze piata alimentelor cu ajut...
- Guvernul garanteaza 80% din creditele Oltchim si t...
- Comisia Europeană caută fisuri la „Prima casă“
- Romgaz are de recuperat datorii de 120 de milioane...
- Orange România face angajări pentru servicii IT pe...
- Numarul PFA a crescut cu o treime din cauza impozi...
Astra Betting.ro: Comisia Europeană caută fisuri la „Prima casă“
Astra Betting.ro: Comisia Europeană caută fisuri la „Prima casă“
Astra Betting.ro: Comisia Europeană caută fisuri la „Prima casă“