Devorate sau contestate, din anii ’90, cind au reintrat in librarii, cartile lui Mircea Eliade n-au trecut niciodata ignorate. La 100 de ani de la nasterea scriitorului, criticii le evalueaza impactul la cititorii de azi.
Mai au cartile lui Mircea Eliade cautare printre cititori? In ce masura textele lui suscita interes, dupa valuri de reeditari, dar si dupa evaluarea virajelor de tinerete spre extrema dreapta?
Ion Bogdan Lefter e sceptic in ce priveste repetarea succesului pe care Eliade l-a avut acum cincisprezece ani: „Succesul de piata pe care l-au avut imediat dupa 1990 cartile lui Mircea Eliade, precum si ale multor altor autori interzisi in comunism nu mai este posibil astazi: interesul fata de fructele interzise de pina acum a disparut, productia de carte s-a diversificat, atractiile s-au multiplicat, tirajele au scazut dramatic“. Daca pentru Bogdan Lefter „efectul de fruct oprit“ cu focalizare pe textele lui Eliade se conjuga la trecut, pentru Dan C. Mihailescu abia acum incepe sa dea roade: „Cred ca un mare bine i-au facut campaniile detractorilor, fiindca numele lui a functionat ca fruct oprit, capitol contrariat de istorie literara, sau ca personalitate cu trecut sulfuros si adeziuni politice deocheate. La noi, tot raul e spre bine, nu-i asa?“.
O moda care a trecut
„Nu stiu“, raspunde Luminita Marcu, „daca Mircea Eliade este la fel de citit ca la inceputul anilor ’90; este cert ca moda generatiei ’27 a trecut“. Ochiul critic scaneaza harta receptarii postdecembriste a lui Eliade si surprinde fenomene conexe: „Era cool cu vreo 15 ani in urma sa porti sandale de piele cu nojite, sa citesti Nichifor Crainic si sa fii fan Nae Ionescu, sa mergi vara la manastiri si sa-ti faci chip cioplit din grupul de la Paltinis, ca purtator al harului scoboritor din Cioran, Eliade, Noica si Nae Ionescu“. Pentru Luminita Marcu, pachetul de atitudini legate cu snurul verde al generatiei ’27 e la fel de superficial precum cel infasurat in „bandera rossa“ a stingismului care urca acum pe val: „Astazi e la fel de cool si de superficial sa fii usor de stinga, sa boicotezi ideea de supermarket, sa porti insigne cu secera si ciocanul si sa devii vegetarian“.
Efecte, defecte si amendamente
O posibila explicatie pentru iesirea lui Eliade din mit si asezarea lui intr-o normalitate a receptarii este, dupa parerea lui Ion Bogdan Lefter, si reactia de suprasaturare a cititorilor. Asaltul „inflationist“, cum il numeste criticul, n-a lucrat singur la potolirea foamei de Eliade. Rechizitoriul pe considerente morale, crede Lefter, a mai redus in timp
din numarul entuziastilor. Fara sa nege valoarea operei, Bogdan Lefer sanctioneaza derapajele morale ale scriitorului: „Ramine un respectabil istoric al religiilor, un prozator important (inca subevaluat de critica autohtona), dar nu si un reper moral, drept pentru care tentativele de «mitizare» a figurii sale nu se justifica (o eroare in acest sens - si... interpretabila! - a fost desemnarea de catre Institutul Cultural Roman a anului 2006 ca «An Mircea Eliade»)“.
Indispensabilele controverse
Cel mai bun semn al vitalitatii unui autor e intensitatea pasiunilor si a disputelor pe care le stirnesc si le intretin opera si personalitatea lui, crede Carmen Musat, iar faptul ca Eliade continua sa fie dezbatut e semn ca n-a iesit din circuit. Cit despre blamabilul episod al simpatiilor legionare, criticul nu crede ca el poate justifica ostracizarea operei: „Nu poti sa reduci un om la un singur episod, sustine Musat. Nimic din ceea ce a facut dupa ce a plecat din Romania nu indreptateste ostracizarea operei. Nu avem de ce sa ne fie rusine“. Tirajele cartilor lui probeaza impactul pe care autorul inca il are, conchide criticul.
Eliade are priza la pusti
Dan C. Mihailescu contrazice vehement ideea ca Mircea Eliade n-ar mai fi la fel de citit ca in efervescentii ani postdecembristi: „Poate vi se pare ca, dincolo de cercul specialistilor, Eliade nu mai este nici pe departe prizat in rindul marelui public, asa cum era in anii ’90. Dati-mi voie sa va contrazic“. Argumentele se bazeaza pe informatii culese direct de pe teren, in urma unor discutii recente cu liceenii bucuresteni in Libraria Carturesti.
Criticul a mai colectat impresii „pe viu“ despre cartile lui Eliade si cu alte prilejuri: „Asta-toamna, cind am fost in juriul concursului pentru copii
«Floare de colt» (impreuna cu George Balaita, Adriana Bittel si Marius Chivu), cu totii am fost mirati de numarul mare de elevi care-l pomeneau pe Eliade in rindul autorilor cei mai iubiti“.
Maitreyi face victime
S-ar putea argumenta ca prezenta lui Eliade pe lista „celor mai iubiti“ are a face cu prezenta lui in programa scolara obligatorie. „N-are a face!“, raspunde prompt Mihailescu: „Este citit!“. E gustat Eliade, constata criticul, mai ales ca memorialist si romancier decit ca istoric al religiilor sau eseist: „Cel putin la nivelul teen-ager-ilor, vine la paritate cu Cioran. Am auzit cuvinte bune din partea elevilor despre «Nunta in cer», «Maitreyi» si «Huliganii»“. Daniel Cristea Enache, critic literar si totodata profesor la Facultatea de litere, observa acelasi interes pentru Eliade si printre studenti, „prinsi“ mai ales de proza de tinerete a scriitorului, pe care criticul o gaseste extrem de vie in continuare. Paul Cernat confirma constatarile: Eliade e citit, dar „nu pentru imaginea lui de guru nationalist, ca in anii ’90, ci pentru autenticitatea, intensitatea si misterul fascinant al romanelor si nuvelelor sale“.
Optimism prudent
Exista insa si bemoli, atent anexati optimismului la care subscriu majoritatea criticilor. Paul Cernat, desi entuziasmat de interesul studentilor pentru prozator, semnaleaza erodarea „cultului“ Eliade: „Cred ca, in comparatie cu voga hipertrofiata din primul deceniu postcomunist, aura mitica a lui Mircea Eliade s-a diminuat mult“. Fenomenul se preteaza la explicatii punctuale. Daniel Cristea Enache apreciaza entuziasmul din anii ’90 ca o reactie la absenta lui Eliade din spatiul cultural antedecembrist: „Cind un autor nu apare foarte multa vreme intr-un spatiu cultural, se creeaza o foame a cititorilor. Procesul reintra apoi intr-o matca fireasca“. Evidenta diminuare a impactului din ’90 pina azi nu denota in nici un fel perisabilitatea operei literare sau stiintifice, ci doar mecanismul firesc de asezare a valorilor, explica Enache.
Prognoze pentru o meteorologie a lecturii
Paul Cernat vine cu previziuni insolite: „Probabil, cota lui la bursa valorilor literare va creste si mai mult in anii ce vor veni“. Luminita Marcu garanteaza lecturi pentru proza: „Cred ca Mircea Eliade ramine un autor citit mai ales pentru literatura lui, care n-are nici o legatura cu alunecarile legionare din tinerete“. Carmen Musat mizeaza pe nuvele, nu si pe publicistica angajata din anii tulburi. Atent la mecanismele de clasicizare, dar si de stabilire a reputatiei scriitorului, Ion Bogdan Lefter conchide: „Numele sau nu si-a pierdut greutatea, chiar daca atit savantul, cit si scriitorul sint mai putin cititi azi decit ieri...“.
*
Mircea Eliade in tirajele Editurii Humanitas
* In 1991, Editura Humanitas a publicat patru titluri din opera lui Mircea Eliade: „Alchimia Asiatica“, „Memorii“ (I, II), „Oceanografie“ si „Solilocvii“ intr-un tiraj total de 180.000 de exemplare.
* In 2006, aceeasi editura a scos pe piata inca zece titluri, cu un tiraj total de 22.000 de exemplare: „Domnisoara Christina“, „Yoga. Nemurire si libertate“, „Tratat de istorie a religiilor“, „Secretul doctorului Hönigberger“, „Isabel si apele diavolului“, „Intoarcerea din rai“, „Jurnalul portughez“, „Ocultism si vrajitorie“, „Huliganii“.
* Cele mai vindute carti de sau despre Mircea Eliade in 2006 au fost „Jurnalul portughez“, vol. I si II, vindut in 5.000 de exemplare fiecare, si monografia lui Florin Turcanu, „Mircea Eliade, prizonierul Istoriei“, scoasa initial in 2.500 de exemplare si reeditata in 2.000 de exemplare.
